Una dintre cele mai mari trei agenții de informare cu privire la credite din Statele Unite, TransUnion, a fost înființată în 1968. Compania își găsește originile în Union Tank Car Company, când a fost creată pentru a servi drept o companie de tip holding. Cu sediul la Chicago, TransUnion și-a actualizat mereu serviciile, pentru a include ultimele tehnologii de protecție a informațiilor și împotriva fraudelor. În 2010, TransUnion a fost achiziționată de Goldman Sachs Capital Partners și Advent International.
Oferta publică inițială a TransUnion a avut loc în 2015, valoarea companiei fiind evaluată la 4 miliarde USD. 29,5 milioane de acțiuni au fost puse la dispoziție iniția, valoarea per acțiune fiind de 22,50 USD. TransUnion a reușit astfel să adune fonduri în valoare de 625,5 milioane USD. Acțiunile companiei, tranzacționate sub simbolul TRU, sunt disponibile la Bursa de Valori din New York și fac parte din indicele Russell 1000.
Deși este vestită pentru reușitele sale în domeniul afacerilor, TransUnion a fost ținta mai multor procese inițiate de către consumatori referitoare la încălcări cu privire la informații personale. O clientă a primit despăgubiri punitive după ce s-a dovedit că TransUnion a deținut informații incorecte privitoare la raportul de credit al acesteia pentru o perioadă de șase ani. TransUnion a pierdut, de asemenea, un proces care a costat compania imensa sumă de 60 de milioane USD, după ce s-a descoperit că aceasta adăugase, în mod incorect, pe unii dintre clienții săi la o listă de teroriști a guvernului SUA.
Rămâi la curent cu toate știrile privitoare la acțiunile TRU pe platforma eToro.