Unul dintre cei mai mari comercianți online cu amănuntul, ASOS, cu sediul la Londra, a luat ființă în anul 2000, iar denumirea sa provine de la expresia „AsSeenOnScreen” („văzut pe ecrane”). Majoritatea operațiunilor logistice ale companiei se desfășoară în Marea Britanie, deși aceasta își comercializează produsele în peste 200 de țări din întreaga lume. ASOS este cel mai mare comerciant cu amănuntul independent din Marea Britanie, în parte datorită strategiei sale agresive de diversificare, oferind inclusiv îmbrăcăminte pentru copii, încălțăminte și chiar și accesorii.
ASOS a fost cotată la bursă în 2008, la numai opt ani de la înființare. Suma totală atrasă în cadrul ofertei publice inițiale a atins enormul nivel de 15,6 miliarde de lire sterline, prețul unei acțiuni fiind de 23,50 GBP. Simbolul bursier al companiei este ASC.L și este tranzacționat pe Piața Alternativă de Investiții din cadrul Bursei de Valori din Londra.
ASOS are peste 800 de mărci diferite disponibile pentru vânzare pe pagina sa web. Deși oferta companiei este ajustată în special pentru cumpărătorii ce folosesc dispozitive mobile, aceasta se extinde și către alte dispozitive, pentru a oferi cumpărătorilor o experiență de cumpărare completă. Un lucru puțin cunoscut este faptul că numele companiei se pronunță, de fapt „Ei-sos”.
Nu pierde șansa de a tranzacționa acțiuni ASC.L. Începe acum.