Investiții cu impact

Bună ziua tuturor,

Schimbările climatice sunt adesea o chestiune cu implicații politice, dar indiferent de atitudinea adoptată, cred că putem fi cu toții de acord că este mai bine pentru mediu dacă ne aducem cu toții contribuția pentru a menține globul cât mai curat posibil.

În calitate de investitori, jucăm un rol cu adevărat unic în ecosistemul global. Companiile cu mai mulți bani au împreună mai multă putere, dar în calitate de investitori, avem o influență considerabilă. În multe cazuri, investițiile într-o companie cu o cauză socială nobilă sau care susține mediul, pot genera chiar profituri mai mari decât concurenții lor tradiționali.

Termenul „investiție cu impact” întruchipează acest concept, iar frecvența de căutare a termenului a crescut constant în ultimul deceniu.

Desigur, analizarea companiilor în care să se facă investiții și pe baza cărora să se genereze un portofoliu, poate implica foarte mult timp. Astfel, pentru a oferi un avantaj clienților noștri, echipa eToro a creat un nou instrument CopyPortfolio pentru @RenewableEnergy.

Cele 22 de pachete de acțiuni au fost selectate în mod specific, pe baza obiectivelor companiilor respective de a reduce amprenta de carbon, pe diversitatea lor geografică și pe baza capitalizării semnificative de piață, pe care deja acestea o au. Nu ezita să analizezi prospectul complet accesând acest link sau să investești doar cu câteva clicuri, pe platforma eToro.

@MatiGreenspan

eToro, analist de piață cu experiență

Cele mai importante rezultate de astăzi

  • Ne apropiem încet-încet
  • Turcia se prăbușește
  • Sezonul Alt continuă

Reține: toate datele, cifrele și graficele sunt valabile începând cu 28 martie. Toate tranzacțiile implică riscuri. Riscă doar capitalul pe care îți permiți să-l pierzi.

Piețe tradiționale

Deși riscurile sunt în cea mai mare parte asociate Marii Britanii și, parțial, Europei, toți investitorii la nivel mondial ar trebui, probabil, să fie cu ochii pe Brexit în acest moment. Pe măsură ce se înregistrează progrese, se pare că orice scenariu apocaliptic devine din ce în ce mai puțin probabil, dar cu siguranță merită să fim atenți.

O serie de opt acte administrative au fost supuse votului ieri în Parlament, în încercarea de a se stabili ce trebuie făcut. Niciunul dintre ele nu a trecut, dar două dintre ele au ajuns mai departe decât acordul lui May. Acestea conțineau opțiunea de a rămâne în uniunea vamală a UE și opțiunea foarte populară a unui al doilea referendum. În general, se pare că opțiunile mai puțin drastice sunt mai plăcute parlamentarilor din Marea Britanie, ceea ce face ca un Brexit în condiții dificile să fie mai puțin probabil.

În plus, prim-ministrul May a dat un ultimatum destul de ciudat, afirmând că va demisiona în cazul în care acordul ei trece. Unii s-au grăbit să sublinieze ironia că, dacă va câștiga, ea va trebui să plece, dar în cazul în care va pierde, ea poate rămâne la putere. Desigur, este perfect plauzibil ca oricum să nu obțină niciodată această opțiune, deoarece Parlamentul este reticent să voteze aceeași înțelegere pentru a treia oară.

Între timp, se pare că un posibil acord comercial între SUA și China avansează cu pași foarte mici. Termenul limită anterior, 31 martie, este acum irelevant, iar optimiștii cred că acordul va fi încheiat în luna mai sau iunie.

Starea generală de spirit pe bursele de valori este una de consolidare. Aici putem vedea câțiva dintre cei mai importanți indici bursieri din întreaga lume. Cel mai impresionant aici este China 50 (linia albă), care a reușit să-și păstreze o mare parte din câștigurile sale inițiale.

Declinul Turciei

Valutele de pe piața emergentă se află din nou pe pantă descendentă, pe măsură ce analiștii continuă să prezinte analize în scădere, iar lira turcească poartă greul volatilității.

După o scădere de 7%, vineri (dreptunghiul mov), ca urmare a ceea ce s-a intenționat a fi o măsură defensivă, autoritățile turce ar fi blocat băncile care împrumutau lire turcești străinilor. Măsura aceasta face și mai dificilă deschiderea de poziții SHORT și îi forțează pe cumpărători să intre pe piața spot.

Totuși, controalele stricte ale capitalului tind să aibă efect doar temporar, în special pe o piață cu tendințe accentuate de vânzare. După cum putem vedea, lira turcească continuă să se deprecieze în această dimineață.

(Reține: USDTRY arată puterea dolarului SUA în raport cu lira turcească, așa că o mișcare ascendentă înseamnă că lira scade.)

Alegerile locale din Turcia vor avea loc duminică, așa că atenție mare!

Sezonul Alt continuă

Câștigătorul cu capitalizare mare, al sezonului alt din ultimele zile a fost în mod clar EOS. Graficul variațiilor de preț va arăta ca un fel de crosă de hochei în acest moment, așa că, în schimb, haideți să aruncăm o privire la instrumentul comparativ de la CoinDesk, care arată că EOS a depășit performanțele categoriei sale de rețea și se situează pe locul doi, după Ethereum, în privința dezvoltării.

Pe măsură ce rețeaua progresează și vedem mai multe tranzacții în lanț, acest lucru ar trebui să influențeze și valoarea. Deși nu am putut să găsesc nicio diagramă cu istoricul tranzacțiilor EOS (dacă cineva are o astfel de diagramă, dați-mi de știre!), se estimează că în ultimele 24 de ore au existat peste 4 milioane de tranzacții, cu aproape 100.000 de adrese active.

Între timp, putem observa iar o altă creștere a tranzacțiilor din rețeaua blockchain a bitcoin. Desigur, această creștere se datorează, cel mai probabil, faptului că Veriblock este acum activ și că restabilește tranzacțiile din alte sisteme blockchain în lanțul principal al Bitcoin.

În acest grafic, putem vedea efectul pe care Veriblock îl are asupra ratei TPS (tranzacții pe secundă) a Bitcoin. Cercul roșu apare când test-netul lor a fost închis pe 4 martie. Cercul negru indică momentul în care a fost lansată rețeaua principală, în ziua de luni.

Așadar, nu numai monedele altcoin devin din ce în ce mai utilizate. Chiar și bitcoin reușește să devină mai utilă, pe măsură ce interoperabilitatea crește.

Ca întotdeauna, vă transmit multe mulțumiri pentru nivelul ridicat de participare la aceste actualizări zilnice ale pieței. Mesajele voastre pe rețelele de socializare, cu comentarii, întrebări și perspective sunt principala mea sursă de inspirație.

Cu stimă,

Mati Greenspan

Analist de piață senior

Conectează-te cu mine pe….

eToro: http://etoro.tw/Mati

Twitter: https://twitter.com/matigreenspan

LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/matisyahu/

Rețeaua ta socială de investiții – www.eToro.com

eToro (UK) Ltd este autorizată și reglementată de către Autoritatea pentru Conduită Financiară. eToro (Europe) Ltd este autorizată și reglementată de către Comisia Valorilor Mobiliare și Bursiere din Cipru.

Acest material este considerat comunicare de marketing și nu ar trebui să fie tratat ca și cum ar conține consultanță de investiții, recomandări personale și/sau oferte ori solicitări de a cumpăra sau de a vinde vreun instrument financiar. Acest material a fost pregătit fără a se ține cont de obiectivele de investiții sau de situația financiară a unui anumit beneficiar. În plus, nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetării independente. Orice referințe la performanțele anterioare ale unui instrument financiar, indice sau pachet de produse de investiții nu sunt și nu ar trebui să fie considerate un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. eToro nu face nicio reprezentare și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau caracterul complet al conținutului acestei publicații, care a fost pregătită utilizând informații accesibile publicului.

eToro este o platformă de tranzacționare pentru active multiple, care oferă atât oportunități de investiții în acțiuni și active sub formă de criptomonede, cât și posibilitatea de a tranzacționa cu CFD-uri.

CFD-urile sunt instrumente complexe și implică un risc ridicat de a pierde bani rapid ca urmare a efectului de levier. 76% dintre conturile investitorilor persoane fizice pierd bani atunci când tranzacționează cu CFD-uri prin intermediul acestui furnizor. Îți recomandăm să te asiguri că înțelegi cum funcționează CFD-urile și că îți poți asuma riscul ridicat de a-ți pierde banii.

Criptoactivele sunt instrumente foarte volatile, al căror preț poate varia semnificativ, într-un interval scurt de timp. Ca atare, nu sunt potrivite pentru orice investitor. Cu excepția tranzacționării prin intermediul CFD-urilor, tranzacționarea criptoactivelor este nereglementată și, prin urmare, nu este supravegheată de niciun organism de reglementare al Uniunii Europene. Capitalul tău este expus riscului.

105 Vizualizări